Totul a inceput intr-o dimineatza pe 11 februarie...cu cateva zile inainte ma tot simteam rau, aveam greturi dar eu puneam totul pe seama oboselii si a intreruperii vitaminelor postnatale.Cu o seara inainte il rugasem pe D. sa-mi ia un test de sarcina desi nu credea niciunul dintre noi ca ar fi ceva; el chiar nu vroia sa mai dea banii pe test dar la insistentele mele mi-a cumparat seara testul. Asa ca in dimineatza de 11 febr m-am hotarat sa fac testul, m-am trezit la 6 dim si fuga la baie, era sa uit de test asa obosita ma simteam ca Andreea a fost tare plangacioasa in acea noapte si m-a trezit de multe ori. Am facut rapid testul si fug repede in dormitor ca ea incepuse sa planga. Si cand ma uit la test...am ramas socata...II liniute...nu mai ajung la Andreea, il trezesc pe D. si ii arat testul, el buimac de somn imi zice ca ma tin de glume si ca ii arat testul de anul trecut de la Andreea...nu-i venea sa creada, de fapt nu ne venea sa credem. Abia asteptam sa se faca ora 8 sa o sun pe prietena mea ginecolog si sa ajung la eco sa-mi confirme sarcina.
Am sunat-o pe la 9 fara ceva si spre norocul meu era de garda in acea zi asa ca asteptam seara sa ajungem la eco...toata ziua am stat pe ghimpi, imi doream ca testul sa fie bun, imi doream asa de mult sa fie totul adevarat si sa mai avem un bebe desi ma speria teribil gandul ca vom avea 2 copii mici, dar ma bucuram nespus ca a aparut acest bebe pe negandite si fara alte tratamente si costuri pt FIv, fara luni de asteptare si toate chinurile prin cate am trecut pana sa o avem pe Andreea.
Ma mai speria si faptul ca am nascut prin cezariana si sa nu fie vreo problema in a tine sarcina...dar nu mai conta nimic in momentele acelea, imi doream doar sa fie adevarat testul si sa vad bebele la eco.
Intr-un final am ajuns si seara la eco si ni s-a confirmat sarcina, am vazut si inimioara cum batea cu putere...bebele avea 6 saptamani.
Lunile au trecut, cu bune si rele..am avut o sarcina relativ usoara...mai greu a fost din luna a 6-a cand nu mai aveam voie sa fac efort deloc si mi-a fost mai greu cu Andreea.
Am ajuns cu bine la 39 saptamani si tot asteptam momentul...data probabila a nasterii eram cam 2 oct...dar cezariana o fixasem undeva intre 28-30 septembrie...desi D. tot insista sa nu fie pe 30 de ziua lui, sa aibe fiecare zi de nastere :)
Dar duminica pe 26 sept tot pierdeam ceva lichid si m-am speriat ca poate mi s-au fisurat membranele, asteptam oarecum speriata sa vad ce se intampla...luni dimineatza eram la dr si mi-a spus ca e doar dopul gelatinos...m-a trimis acasa si a ramas ca vom face cezariana pe miercuri, 29 sept. Dar luni pe 27 au inceput contractiile, mai usoare la inceput, la intervale neregulate...am tot stat toata ziua cu gandul ca poate inca nu e momentul...dar spre seara s-au intetit, erau si la 20-30 minute si destul de dureroase, nu mai simtisem asa ceva pana atunci.
Asa ca de cum a ajuns D. acasa, am luat bagajul si am plecat la spital. M-a preluat rezidentul medicului meu,mi-a monitorizat contractiile si era cam la 15 min (asta se intampla pe la 8 seara). Tot asteptam ca-l va suna pe dr meu si ca voi naste in seara aceea...dar ma tot amanau, ca inca n-a sosit momentul, ca mai asteptam...etc..."n" motive pt care nu intelegeam de ce mi le invoca...era clar ca in curand trebuia sa nasc si nu pricepeam de ce ma lasa sa astept...treceau orele si contractiile erau mai dese si mai dureroase...tot incercam sa le explic ca nu mai e de stat, asteptam sa intru in sala si nimic...pe la 12 si ceva noaptea deja aveam contractii la 3-5 min si ff dureroase...intr-un final s-au hotarat sa intram in sala de nasteri dar fara medicul meu, pe motiv ca nu mai are timp sa ajunga pt a ma opera...nu mai aveam putere sa ma mai si supar ca medicul cu care am nascut-o pe Andreea si care mi-a urmarit toata sarcina nu avea sa ajunga la spital...contractiile erau mult prea dureroase, nu mai aveam forta pt nimic...ma apucase o spaima in sala de operatii ca era noapte, nu imi era nimeni cunoscut...vedeam numai straini si ma lasam operata de 2 rezidenti(care din fericire pe ei ii stiam), intr-adevar, erau rezidentii medicului meu si aveam incredere oarecum ca nu mi se va intampla nimic...dar totusi ma rugam sa iesim vii de acolo, si eu si bebelusul meu.
Anestezia a mers greu, tot imi spuneau ca am coloana de asa natura ca nu pot baga acul cum trebuie... plus contractiile mele...asa ca a mers destul de greu dar intr-un final eram intinsa pe masa...totul a decurs bine si la 1.25 a sosit pe lume bebelusul nostru Radu, sanatos, scor Apgar 9(mi s-a spus ca e maxima la cezariene). Tot ce conteaza e ca era sanatos, mi l-a adus sa-l vad si sa-i pup obrajorii lui calzi...era asa de frumos, asa cum il vedeam si la ecografii...nasuc mic si gurita ca a surioarei lui. Am inceput sa plang, nu exista ceva mai frumos...sa fiu mamica a doua oara, sa am fetita si acum baietel...intr-un timp asa scurt cand nimeni nu se astepta, nici macar medicul meu. Radu este o minune, a doua noastra minune.
D. saracul a stat afara...tot astepta, la un moment dat il trimisesera acasa si nici n-a ajuns bine ca l-am chemat inapoi ca urma sa nasc....a apucat sa faca un filmulet cu bebe, n-a apucat sa-i faca poza.
Operatia a decurs bine, vechea cicatrice nu a cedat si totul s-a terminat cu bine. A doua zi am aflat de ce nu a ajuns si dr meu, se simtise in acea seara f rau si spera ca eu sa nasc abia dimineatza sa poata ajunge...dar bebe a avut alt plan:)
Asa ca sunt fericita mamica de 2 copii, Andreea si Radu, minunile noastre.
